Cum tratezi răceala copilului până în 2 ani

6 min read

Sezonul rece a început, iar dacă mai sunt și în colectivitate, probabil copiii au avut deja o răceală până acum. De neplăcerile acesteia – nas înfundat, febră sau tuse – nu au scăpat nici cei mai mici de doi ani. Din păcate, dacă nu sunt tratate corect, acestea dau mari bătăi de cap părinţilor. De aceea, am încercat să vă venim în ajutor și să vă prezentăm care sunt metodele corecte de combatere a acestor simptome supărătoare ale infecţiilor respiratorii.

Secrețiile nazale

În caz de nas înfundat, precum şi secreţii nazale abundente, copilul până în doi ani nu știe cum să sufle corect nasul, așa că părinților le revine sarcina de a scăpa copilul de acest neajuns. În acest caz, puteți folosi ser fiziologic călduţ, care se administrează astfel: 1-2 picături în fiecare nară, de 5- 6 ori pe zi. Serul fiziologic poate fi înlocuit cu apă de mare, care se administrează doar de 3- 4 ori/zi. Soluţiile de apă de mare sunt de fapt soluţii fiziologice cu conţinut crescut în săruri minerale. Dacă secrețiile nazale persistă și după aceasta, treceți la aspirarea loc cu pompiţa, aspirator nazal sau batista bebeluşului, dar nu mai mult de 3 ori pe zi. De preferat, curăţarea nasului se va realiza cu 15-20 de minute înainte de masă.

Tusea

Pe parcursul unei răceli, tusea poate evolua de la tuse seacă, la tuse plină şi apoi iar la tuse seacă. Medicii pediatru susțin că în funcţie de tipul de tuse se pot administra siropuri, picături sau aerosoli. De obicei, în cazul copiilor de până la 2 ani, aerosolii sunt benefici prin acţiunea lor locală. Soluţiile utilizate pentru aerosoli conţin substanţe care au efect antiinflamator, mucolitic. Numărul şedinţelor de aerosoli variază de la una la trei pe zi. Nu uitați că nu trebuie inhibată tusea seacă, decât dacă produce un disconfort deosebit. După o răceală, există și cazuri în care copilul continuă să tușească două săptămâni sau chiar mai mult.  Aici ne confruntăm cu procesul de regenerare a mucoasei respiratorii.

Febra

Febra reprezintă o reacţie, să zicem, normală a organismului în lupta cu boala, dar care te face să te simți neputincios pentru că ai vrea ca puiul tău să nu aibă parte de așa ceva. De asemenea, ai auzit destul de multe cazuri când o febră prea mare a dus și la apariția convulsiilor. Cel mai bine vă adresați medicului pediatru, care vă va da tratametul adecvat, și nu să vă repeziți din prima la antibiotice. De obicei febra poate fi combătută cu medicamente antitermice, iar uneori este nevoie și de unele metode fizice. Acestea constă în împachetări în cearşafuri umezite cu apă la temperatura corpului, duşuri cu apă la temperatura corpului. Este important să fie crescută cantitatea de lichide primite de copil pentru că prin febră pierderile de lichide de la nivelul pielii sunt mari. În cazul în care febra persistă peste patru zile, dacă valorile sunt extrem de ridicate (peste 39 grade Celsius) sau febra apare la intrevale extrem de scurte cu o putere de control redusă, copilul trebuie dus laa medic care va vedea dacă nu este vorba de o infecţie bacteriană sau de o complicaţie.

Copilul are nevoie de odihnă

Perioada de contagiozitate este de 5 – 7 zile, de aceea este de preferat să nu ieșim afară cu copilul o săptămână, sau să nu-l ducem la creșă, dacă este cazul. Acest lucru se face atât pentru a nu transmite boala şi altor copii, dar și pentru a-i permite celui mic să-și revină complet după boală. Găsește o soluție pentru cazurile în care cel mic a răcit și nu îl duce la grădiniță sau la creșă. Poți rămâne chiar tu acasă cu el, poți apela la bunici sau o rudă sau cunoștință, în care ai încredere, poate să te suplinească atunci când nu ai cum să lipsești de la job. Nu proceda și tu la fel ca mulți alți părinți care își duc copilul bolnav în colectivitate, și care își liniștesc conștiința înmânându-i educatoarei sticluța cu tratament al celui mic. Pare greu de crezut, dar sunt destul de mulți cei care procedează în asemenea manieră.

Un mare NU pentru antibiotice în răceală

Românii sunt mari campioni atunci când vine vorba de a folosi, aproape pentru orice afecțiune, uneori chiar și o simplă răceală, antibioticul ”salvator”. Dacă până acum procedai și tu la fel, este timpul să renunți la acest obicei, mai ales că este vorba despre binele copilului tău!

Potrivit medicilor, administrarea antibioticelor în răceală nu aduce nimic bun, deoarece acesta nu are nici un efect în infecţiile respiratorii de cauză virală şi, uneori, poate dăuna prin reacţiile pe care le declanşează în organism. Adevărul este că antibioticul NU previne complicaţiile, ci se indică doar de medicul specialist și numai atunci când apar complicaţii bacteriene.

Respectă recomandările medicului specialist

Fiind vorba despre un copil mic, niciodată nu trebuie să folosești pentru a-i trata răceala tot felul de tratamente ”după ureche”. Au fost destul de cazurile când, din acest motiv, s-a ajuns chiar și la adevărate tragedii. Cel mai bine este să te prezinți cu copilul la medic pentru ca starea de sănătate a acestuia să fie evaluată de un specialist și care îi va prescrie și tratamentul cel mai bun pentru el, în cazul de față. De asemenea, nu încerca să grăbești vindecarea mărind doza de medicamente prescrisă, pentru că din nou, nu faci decât să complici și mai mult lucrurile.

You May Also Like

More From Author